ro gb
 

SCOPUL AGIM

  • promovarea şi afirmarea cercetării ştiinţifice, învăţământului şi colaborării interne şi internaţionale în domeniul geologiei inginereşti pentru a dezvolta solutii in urma problemelor de mediu rezultate datorita interacţiunii dintre geologie şi lucrarile si activităţile realizate de om;
  • colaborarea cu celelalte societăţi şi asociaţii ştiinţifice cu profil apropiat din ţară şi străinătate;
  • actualizarea cunoştinţelor ştiinţifice ale membrilor săi şi consolidarea orientării spre protecţia ambientului natural în elaborarea soluţiilor geologice inginereşti;
  • stimularea interesului specialiştilor, managerilor, factorilor de decizie, dar şi legislativului faţă de rolul inginerilor geologi în optimizarea raporturilor dintre construcţii (în sens larg) şi ambientul geologic;
  • încurajarea schimbului de opinii şi de specialişti între diferite institute ştiinţifice şi de proiectare din ţară şi din străinătate;
  • realizarea de contracte de cercetare ştiinţifică în specialitatea geologie inginerească;
  • promovarea principiilor de etică profesională şi sprijinirea valorificării ideilor originale.

Realizarea acestor obiective se face prin întâlniri şi dezbateri ale unor aspecte din activitatea membrilor sau a instituţiilor participante, organizarea de simpozioane interne şi internaţionale pe probleme de geologie inginerească, participarea ca ONG la strategiile unor domenii de specialitate, promovarea calendarului evenimentelor ştiinţifice interne şi internaţionale, precum şi a publicaţiilor primite prin reţeaua Asociaţiei Internaţionale de Geologie Inginerească, etc.

STATUTUL ASOCIAŢIEI DE GEOLOGIE INGINEREASCǍ ȘI MEDIU (AGIM)